OAMENI DE SEAMĂ
Aproape orice ghid turistic ori monografie a Râmnicului prezintă oamenii de seamă pe care oraşul i-a dat de-a lungul timpului. Numărul lor este impresionant pentru un oraş mic şi, desigur, ne mândrim cu ei. Cei mai mulţi au plecat mânaţi de dorinţa de a-şi împlini destinul în altă parte. Au lăsat în urmă familia, casa, amintirile. S-ar cuveni ca memoria acestor oameni să fie păstrată cu sfinţenie, aşa cum e normal. Am fi arătat astfel că apreciem valorile de ieri şi de azi ale Râmnicului. Realitatea crudă a prezentului ne aşază însă în faţă oglinda. Ea nu minte şi ne arată cât preţuiesc pentru noi aceste valori. Memoria oamenilor care au însemnat odată ceva este strivită de noi, cei care astăzi nu dăm doi bani pe trecut. Ignoranţa şi nepăsarea ne fac incapabili să înţelegem importanţa conservării unor urme ale râmnicenilor de altădată.
Casele în care s-au născut ori au copilărit Traian Săvulescu, Petre Antonescu, Ionel Lupescu, Florica Cristoforeanu, Constantin Datculescu, Petre Iorgulescu-Yor, sunt abandonate uitării. Unele au dispărut din geografia oraşului, altele vor dispărea în viitorul nu prea îndepărtat.
Casa lui Petrache Săvulescu (tatăl lui Traian Săvulescu), comerciant de manufactură, ceaprăzărie, pânzeturi şi mărunţişuri, a dispărut de pe Strada Centrală (azi Viorelelor) în anii ’80. Bătrânii urbei spun că imobilul în care a copilărit viitorul savant Traian Săvulescu se găsea în locul casieriilor „Electrica”. Azi, doar câteva obiecte personale ale omului de ştiinţă amintesc vizitatorilor muzeului local de fitopatologul născut pe meleaguri râmnicene.
Casa în care a copilărit arhitectul Petre Antonescu se încăpăţânează să existe, în ciuda nepăsării noastre şi a intervenţiilor brutale care au schilodit-o. Monograma AA de deasupra intrării îl aminteşte pe Anton Antonescu, tatăl arhitectului, mare proprietar în veacul al XIX-lea la Râmnicu Sărat. O recentă vizită ne-a relevat un adevărat prăpăd: tencuiala căzută, console şi ornamente dispărute, tâmplărie de PVC ce înlocuieşte (oribil) lemnul. Învelitoarea de tablă a lucarnei centrale s-a desprins şi spânzură în bătaia vântului pe „frontonul” metalic de deasupra intrării. Jalnic.
Casa de pe Strada Cuza, în care odinioară Florica Cristoforeanu lua lecţii de pian, stă azi ascunsă în spatele unui bloc. Anonimă şi inabordabilă, casa abia se zăreşte prin grilajul ce o înconjoară.
Despre Casa Lupescu, ziarul nostru a scris în nenumărate rânduri. Odinioară fala străzii pe care se găseşte, vila este acum condamnată la moarte. Oare câţi dintre noi simţim o strângere de inimă când trecem pe dinaintea ei, cu gândul că la o viitoare vizită casa nu va mai fi acolo?
Petrică Iorgulescu, pictorul cu destin atât de tragic, a copilărit într-o casă de pe actuala stradă M. Kogălniceanu. Sistematizarea din anii comunismului a şters-o de pe hartă.
Constantin Datculescu a locuit pe uliţa Erculeştilor, adică a boierilor cu origini sud-dunărene, mari proprietari de moşii în fostul judeţ Râmnicu Sărat. De la ei provine denumirea mahalalei ce se găsea de jur-împrejurul bisericii „Bagdat”.
Propun aşadar să nu ne mai împăunăm cu numele unor râmniceni de odinioară, atâta vreme cât nu suntem în stare să facem nimic spre a le păstra memoria. Iar în ghidurile şi monografiile care vor apărea, să nu mai înşirăm ca mărgelele pe aţă oamenii de seamă pe care nu-i băgăm în seamă.
Aproape orice ghid turistic ori monografie a Râmnicului prezintă oamenii de seamă pe care oraşul i-a dat de-a lungul timpului. Numărul lor este impresionant pentru un oraş mic şi, desigur, ne mândrim cu ei. Cei mai mulţi au plecat mânaţi de dorinţa de a-şi împlini destinul în altă parte. Au lăsat în urmă familia, casa, amintirile. S-ar cuveni ca memoria acestor oameni să fie păstrată cu sfinţenie, aşa cum e normal. Am fi arătat astfel că apreciem valorile de ieri şi de azi ale Râmnicului. Realitatea crudă a prezentului ne aşază însă în faţă oglinda. Ea nu minte şi ne arată cât preţuiesc pentru noi aceste valori. Memoria oamenilor care au însemnat odată ceva este strivită de noi, cei care astăzi nu dăm doi bani pe trecut. Ignoranţa şi nepăsarea ne fac incapabili să înţelegem importanţa conservării unor urme ale râmnicenilor de altădată.
Casele în care s-au născut ori au copilărit Traian Săvulescu, Petre Antonescu, Ionel Lupescu, Florica Cristoforeanu, Constantin Datculescu, Petre Iorgulescu-Yor, sunt abandonate uitării. Unele au dispărut din geografia oraşului, altele vor dispărea în viitorul nu prea îndepărtat.
Casa lui Petrache Săvulescu (tatăl lui Traian Săvulescu), comerciant de manufactură, ceaprăzărie, pânzeturi şi mărunţişuri, a dispărut de pe Strada Centrală (azi Viorelelor) în anii ’80. Bătrânii urbei spun că imobilul în care a copilărit viitorul savant Traian Săvulescu se găsea în locul casieriilor „Electrica”. Azi, doar câteva obiecte personale ale omului de ştiinţă amintesc vizitatorilor muzeului local de fitopatologul născut pe meleaguri râmnicene.
Casa în care a copilărit arhitectul Petre Antonescu se încăpăţânează să existe, în ciuda nepăsării noastre şi a intervenţiilor brutale care au schilodit-o. Monograma AA de deasupra intrării îl aminteşte pe Anton Antonescu, tatăl arhitectului, mare proprietar în veacul al XIX-lea la Râmnicu Sărat. O recentă vizită ne-a relevat un adevărat prăpăd: tencuiala căzută, console şi ornamente dispărute, tâmplărie de PVC ce înlocuieşte (oribil) lemnul. Învelitoarea de tablă a lucarnei centrale s-a desprins şi spânzură în bătaia vântului pe „frontonul” metalic de deasupra intrării. Jalnic.
Casa de pe Strada Cuza, în care odinioară Florica Cristoforeanu lua lecţii de pian, stă azi ascunsă în spatele unui bloc. Anonimă şi inabordabilă, casa abia se zăreşte prin grilajul ce o înconjoară.
Despre Casa Lupescu, ziarul nostru a scris în nenumărate rânduri. Odinioară fala străzii pe care se găseşte, vila este acum condamnată la moarte. Oare câţi dintre noi simţim o strângere de inimă când trecem pe dinaintea ei, cu gândul că la o viitoare vizită casa nu va mai fi acolo?
Petrică Iorgulescu, pictorul cu destin atât de tragic, a copilărit într-o casă de pe actuala stradă M. Kogălniceanu. Sistematizarea din anii comunismului a şters-o de pe hartă.
Constantin Datculescu a locuit pe uliţa Erculeştilor, adică a boierilor cu origini sud-dunărene, mari proprietari de moşii în fostul judeţ Râmnicu Sărat. De la ei provine denumirea mahalalei ce se găsea de jur-împrejurul bisericii „Bagdat”.
Propun aşadar să nu ne mai împăunăm cu numele unor râmniceni de odinioară, atâta vreme cât nu suntem în stare să facem nimic spre a le păstra memoria. Iar în ghidurile şi monografiile care vor apărea, să nu mai înşirăm ca mărgelele pe aţă oamenii de seamă pe care nu-i băgăm în seamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu