AMURG PE VALEA RÂMNICULUI

Într-o zi de vară am făcut o tură scurtă cu bicicleta în bazinul mijlociu al Râmnicului, prin satele situate în amonte de oraş. Am pornit din oraş spre Podgoria, Jidenii de altădată, am continuat drumul prin Oratia, după care, înainte de Pleşeşti am luat-o la stânga, prin pădure. Din loc în loc, acolo unde perspectiva se deschidea, zăream culmile de pe dreapta Râmnicului: Valea Raţei şi Dealurile Babei. De-a lungul drumului, suficient de solicitant, n-am întâlnit ţipenie de om. În schimb, iepurii sălbatici şi căprioarele zburdau în voie.
Se apropia asfinţitul aşa că am apucat-o pe un drum ce cobora în albia Râmnicului. După câteva opriri din pricina pantei prea abrupte, am ajuns pe nisipul din matca râului, în dreptul Deduleştilor. Am trecut apa prin vad. Soarele scăpăra la asfinţit, printre nori, oglindindu-se în unda liniştită a Râmnicului. Arşiţa verii subţiase apa, lăsând la vedere pietrele şi mâlul de pe fundul albiei. Mă bucuram de tăcerea netulburată a unui amurg de august şi de priveliştea cerului acoperit de culorile înserării. Pictorul Ştefan Popescu a surprins odinioară un crepuscul pe această vale. La el m-a dus gândul în acele momente de taină din vadul sărat al Râmnicului. Ţinutul râmnicean îl atrăgea prin peisajul subcarpatic, satele răsfirate printre vii şi livezi, casele vechi ale gospodarilor din Răduceşti, Băbeni, Buda ş.a. Îi mai plăceau copacii uriaşi, de un verde aproape negru, trunchiurile scorburoase, cioplite cu toporul, trunchiurile noduroase, sucite şi răsucite, siluete pe care pictorul le desena în peniţă – condei de trestie.
Întunericul se apropia cu paşi repezi, aşa că am încălecat pe bicicletă, am ieşit la şosea şi am apucat-o spre casă. După o escală la Băbeni, unde am mâncat câţiva covrigi şi am băut o răcoritoare, seara m-a prins în apropierea oraşului, la Topliceni. Astfel am încheiat o după-amiază de vară prin geografia subcarpatică a Râmnicului, ce merită a fi redescoperită în orice anotimp.