Am descoperit Dubrovnikul în zilele de foc ale lui gustar, într-un itinerar prin ţările fostei Iugoslavii. Un oraş magnific, aflat pe locul I între destinaţiile turistice ale Croaţiei, ridicat din propria cenuşă după ce a fost distrus în timpul asediul din 1991-1992. Situată pe o peninsulă stâncoasă, cetatea Ragusa (vechea denumire a oraşului) m-a întâmpinat într-o după-amiază târzie, când lumina Mediteranei mângăia zidurile medievale şi faţadele caselor de pe promenada din centru (Stradun), însoţită de cafenele, restaurante şi magazine de suveniruri. La urechi îmi ajungeau cuvinte spuse în mai multe limbi ale continentului, iar retina înregistra un dute-vino neîncetat pe caldarâmul străduţelor. Mă închipuiam cu câteva veacuri în urmă, când cetatea era singurul oraş-stat de pe coasta de est a Mării Adriatice, rivalizând cu Veneţia prin comerţul maritim ce se desfăşura aici. Guvernul oraşului Dubrovnik era liberal în câteva lucruri. A abolit sclavia în 1418 şi a devenit primul stat care a recunoscut independenţa nou-formatei ţări, Statele Unite ale Americii. Vechiul steag al oraşului conţine cuvântul Libertas (libertate), iar la intrarea în fortăreaţa Lovrijenac, amplasată în afara zidurilor oraşului, se află inscripţia „Non bene pro toto libertas venditur auro”, Nu e bine să fie vândută libertatea, pentru tot aurul.
Sveti Vlaho (Sf. Blasiu), patronul oraşului, veghează furnicarul de turişti de pe zidurile cetăţii. Are o importanţă similară cu cea a Sf. Evanghelist Marcu pentru Veneţia.
Oraşul este unul din cele mai însorite din Europa, ninsoarea apărând rar. Aşezat la poalele masivului calcaros Srd (412 m), Dubrovnik are o populaţie comparabilă cu a Râmnicului Sărat, de aprox. 43 000 de locuitori. Deşi numărul de locuitorilor creşte în sezonul de vârf, deci automobilele se înmulţesc peste măsură, n-am observat probleme în trafic, aşa cum din nefericire se întâmplă pe la noi. De altfel, calmul conducătorilor auto m-a impresionat plăcut, alături de alte aspecte ale Dalmaţiei. De pildă, chiar lângă zidurile cetăţii medievale exista o toaletă publică impecabilă, gratuită. Puzderia de motoscutere era de la sine înţeleasă, în condiţiile în care aşezarea este construită pe o suprafaţă înclinată. Acestea se puteau închiria pentru câteva zile de către orice turist dispus să exploreze mai uşor străzile Dubrovnikului. De reţinut că, spre deosebire de situaţia de la Râmnic, scuterele erau noi-nouţe şi nu-i deranjau pe pietoni cu zgomote puternice.
În oraş, te puteai caza, în funcţie de buget, la un hotel de lux, într-un apartament sau într-un camping. Am ales varianta apartamentului deoarece oferă avantajul unei bucătării în care poţi găti ceea ce ai cumpărat (convenabil) de la magazin. O masă în oraş se cunoaşte la buzunar, aşa că vă sfătuiesc să procedaţi ca mine. Asta dacă sunteţi plătit de la bugetul de stat. Dacă aveţi bani, nimeni nu vă împiedică să alegeţi cele mai bune şi luxoase restaurante, cu preparate speciale din bucătăria dalmaţiană.
Din Dubrovnik se pot face excursii pe mare şi se pot vizita câteva insule adriatice. Am ales o plimbare de o zi, de-a lungul ţărmului, pentru a vedea insulele Kolocep, Šipan şi Lopud, aflate la nord-vest de Dubrovnik. În preţ au intrat prânzul (peşte) şi vinul sau răcoritoarele, după preferinţă. Cu acest prilej am observat cu atenţie ţărmul de tip dalmatic, rezultat prin invadarea de către apele mării a unei regiuni formate din şiruri paralele de culmi, ce alternează cu văi şi depresiuni. Ca urmare, culmile au devenit insule, iar în lungul văilor şi depresiunilor s-au dezvoltat golfuri şi canale.
Aşadar, mergeţi la Dubrovnik să descoperiţi atmosfera medievală a vechii fortăreţe maritime, toleranţa religioasă pe care oraşul o practică şi în prezent şi lumina strălucitoare a Adriaticii. Iar când vă veţi plimba pe străduţele înguste din Ragusa, amintiţi-vă cuvintele lui George Bernard Shaw: „Cei care caută paradisul pe pământ, ar trebui să vină la Dubrovnik!”
Oraşul este unul din cele mai însorite din Europa, ninsoarea apărând rar. Aşezat la poalele masivului calcaros Srd (412 m), Dubrovnik are o populaţie comparabilă cu a Râmnicului Sărat, de aprox. 43 000 de locuitori. Deşi numărul de locuitorilor creşte în sezonul de vârf, deci automobilele se înmulţesc peste măsură, n-am observat probleme în trafic, aşa cum din nefericire se întâmplă pe la noi. De altfel, calmul conducătorilor auto m-a impresionat plăcut, alături de alte aspecte ale Dalmaţiei. De pildă, chiar lângă zidurile cetăţii medievale exista o toaletă publică impecabilă, gratuită. Puzderia de motoscutere era de la sine înţeleasă, în condiţiile în care aşezarea este construită pe o suprafaţă înclinată. Acestea se puteau închiria pentru câteva zile de către orice turist dispus să exploreze mai uşor străzile Dubrovnikului. De reţinut că, spre deosebire de situaţia de la Râmnic, scuterele erau noi-nouţe şi nu-i deranjau pe pietoni cu zgomote puternice.
În oraş, te puteai caza, în funcţie de buget, la un hotel de lux, într-un apartament sau într-un camping. Am ales varianta apartamentului deoarece oferă avantajul unei bucătării în care poţi găti ceea ce ai cumpărat (convenabil) de la magazin. O masă în oraş se cunoaşte la buzunar, aşa că vă sfătuiesc să procedaţi ca mine. Asta dacă sunteţi plătit de la bugetul de stat. Dacă aveţi bani, nimeni nu vă împiedică să alegeţi cele mai bune şi luxoase restaurante, cu preparate speciale din bucătăria dalmaţiană.
Din Dubrovnik se pot face excursii pe mare şi se pot vizita câteva insule adriatice. Am ales o plimbare de o zi, de-a lungul ţărmului, pentru a vedea insulele Kolocep, Šipan şi Lopud, aflate la nord-vest de Dubrovnik. În preţ au intrat prânzul (peşte) şi vinul sau răcoritoarele, după preferinţă. Cu acest prilej am observat cu atenţie ţărmul de tip dalmatic, rezultat prin invadarea de către apele mării a unei regiuni formate din şiruri paralele de culmi, ce alternează cu văi şi depresiuni. Ca urmare, culmile au devenit insule, iar în lungul văilor şi depresiunilor s-au dezvoltat golfuri şi canale.
Aşadar, mergeţi la Dubrovnik să descoperiţi atmosfera medievală a vechii fortăreţe maritime, toleranţa religioasă pe care oraşul o practică şi în prezent şi lumina strălucitoare a Adriaticii. Iar când vă veţi plimba pe străduţele înguste din Ragusa, amintiţi-vă cuvintele lui George Bernard Shaw: „Cei care caută paradisul pe pământ, ar trebui să vină la Dubrovnik!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu