CASELE BISOCII
E prima zi de brumar şi dimineaţa rece ne dă de veste că excursia pe Furu se va desfăşura sub un cer plumburiu de toamnă târzie, într-o atmosferă posomorâtă şi tristă. Şi întradevăr, satele văii Râmnicului se trezesc la viaţă într-un peisaj cernit de noiembrie. Le străbatem în grabă, cu gândul la întâlnirea de la Jitia, unde ne aşteaptă un localnic, profesor de geografie, dispus să ne fie ghid pe coclaurii din Munţii Vrancei.
Ajungem în sat şi schimbăm autoturismul de oraş cu unul de teren, numai bun pentru drumurile rupte din bazinul superior al Râmnicului. E un „Luaz” sovietic, are răcire cu aer şi alimentare cu combustibil direct din butelia de plastic pe care am umplut-o cu benzină la ieşirea din oraş. Urcăm aşadar în maşină şi pornim la drum… Înainte de Vintileasca, facem stânga pe un drum forestier care coboară în albia Sărăţelui (un afluent al Râmnicului), după care urcă, pe malul drept, la Pleşi, un cătun al comunei Bisoca, risipit sub povârnişul carpatic. De aici ni se alătură un bisocean care cunoaşte locurile ca nimeni altul. Ocolim Masa lui Bucur pe la sud şi apucăm pe Râmnic în sus, spre Casele Bisocii. Drumul e anevoios şi maşina saltă la fiecare metru, iar pământul e îngheţat, semn că temperaturile coborâte şi-au spus cuvântul. La un moment dat oprim. Bisoceanul spune că am ajuns la cascadă. Coborâm coasta povârnită şi, întradevăr, în faţa ochilor ne apare o cădere de apă botezată de oamenii locului „Chişătoarea”. Apa nu cade de la o înălţime prea mare, iar marmita de eroziune (lacul creat de tumultul cascadei) nu este nici ea prea largă. Mă bucur ca un copil de privelişte şi mă apuc să fotografiez, nu înainte de a fixa aparatul pe trepied şi de a ataşa la obiectiv un filtru de polarizare. În vederea obţinerii unor imagini cu un aspect mătăsos al apei, iau mai multe cadre cu expuneri diferite, cu diafragma închisă la maximum şi sensibilitate mică. În acest fel, dobândesc un timp lung de expunere ce creează un frumos efect de curgere. În decorul autumnal, accentuat de frunzele lipite pe piatra udă, pânza colilie şi neastâmpărată a Râmnicului însufleţeşte peisajul durat în stânca munţilor de la cotul Carpaţilor.
Ne continuăm drumul spre miazănoapte şi, dintr-o dată, în faţa noastră apare un urs gulerat, ce fuge mâncând pământul. După câţiva paşi pe drum, coboară în albia râului şi se face nevăzut. Mai facem o oprire, după care mergem mai departe până la destinaţie, două cocioabe numite Casele Bisocii. Cum în apropiere există un prag demn de a fi fotografiat, mă îndrept într-acolo şi încep să fac fotografii. În acest timp, însoţitorii mei frigeau pastramă de oaie şi gustau o ţuică. Odată încheiată şedinţa foto, mă alătur şi eu mocanilor şi îmi potolesc foamea cu o bucată de pastramă. Nu mai stăm mult şi o luăm la vale, spre Pleşi, unde poposim în gospodăria bisoceanului amintit mai sus. De aici, o frumoasă perspectivă se deschide spre Depresiunea Între Râmnice, în special spre satele Şindrila şi Recea din comuna Bisoca, orientate spre miazănoapte. După ce admirăm un trofeu de cerb, pornim la drum pentru că ziua e mică şi nu mai e mult până coboară întunericul. Luna plină răsare şi ne însoţeşte pe după copacii aurii. Ajungem în satul Cerbu odată cu căderea serii, bucuroşi că am petrecut o zi în sânul naturii de la obârşia Râmnicului, sub vârful Furu de la marginea curburii carpatice.
E prima zi de brumar şi dimineaţa rece ne dă de veste că excursia pe Furu se va desfăşura sub un cer plumburiu de toamnă târzie, într-o atmosferă posomorâtă şi tristă. Şi întradevăr, satele văii Râmnicului se trezesc la viaţă într-un peisaj cernit de noiembrie. Le străbatem în grabă, cu gândul la întâlnirea de la Jitia, unde ne aşteaptă un localnic, profesor de geografie, dispus să ne fie ghid pe coclaurii din Munţii Vrancei.
Ajungem în sat şi schimbăm autoturismul de oraş cu unul de teren, numai bun pentru drumurile rupte din bazinul superior al Râmnicului. E un „Luaz” sovietic, are răcire cu aer şi alimentare cu combustibil direct din butelia de plastic pe care am umplut-o cu benzină la ieşirea din oraş. Urcăm aşadar în maşină şi pornim la drum… Înainte de Vintileasca, facem stânga pe un drum forestier care coboară în albia Sărăţelui (un afluent al Râmnicului), după care urcă, pe malul drept, la Pleşi, un cătun al comunei Bisoca, risipit sub povârnişul carpatic. De aici ni se alătură un bisocean care cunoaşte locurile ca nimeni altul. Ocolim Masa lui Bucur pe la sud şi apucăm pe Râmnic în sus, spre Casele Bisocii. Drumul e anevoios şi maşina saltă la fiecare metru, iar pământul e îngheţat, semn că temperaturile coborâte şi-au spus cuvântul. La un moment dat oprim. Bisoceanul spune că am ajuns la cascadă. Coborâm coasta povârnită şi, întradevăr, în faţa ochilor ne apare o cădere de apă botezată de oamenii locului „Chişătoarea”. Apa nu cade de la o înălţime prea mare, iar marmita de eroziune (lacul creat de tumultul cascadei) nu este nici ea prea largă. Mă bucur ca un copil de privelişte şi mă apuc să fotografiez, nu înainte de a fixa aparatul pe trepied şi de a ataşa la obiectiv un filtru de polarizare. În vederea obţinerii unor imagini cu un aspect mătăsos al apei, iau mai multe cadre cu expuneri diferite, cu diafragma închisă la maximum şi sensibilitate mică. În acest fel, dobândesc un timp lung de expunere ce creează un frumos efect de curgere. În decorul autumnal, accentuat de frunzele lipite pe piatra udă, pânza colilie şi neastâmpărată a Râmnicului însufleţeşte peisajul durat în stânca munţilor de la cotul Carpaţilor.
Ne continuăm drumul spre miazănoapte şi, dintr-o dată, în faţa noastră apare un urs gulerat, ce fuge mâncând pământul. După câţiva paşi pe drum, coboară în albia râului şi se face nevăzut. Mai facem o oprire, după care mergem mai departe până la destinaţie, două cocioabe numite Casele Bisocii. Cum în apropiere există un prag demn de a fi fotografiat, mă îndrept într-acolo şi încep să fac fotografii. În acest timp, însoţitorii mei frigeau pastramă de oaie şi gustau o ţuică. Odată încheiată şedinţa foto, mă alătur şi eu mocanilor şi îmi potolesc foamea cu o bucată de pastramă. Nu mai stăm mult şi o luăm la vale, spre Pleşi, unde poposim în gospodăria bisoceanului amintit mai sus. De aici, o frumoasă perspectivă se deschide spre Depresiunea Între Râmnice, în special spre satele Şindrila şi Recea din comuna Bisoca, orientate spre miazănoapte. După ce admirăm un trofeu de cerb, pornim la drum pentru că ziua e mică şi nu mai e mult până coboară întunericul. Luna plină răsare şi ne însoţeşte pe după copacii aurii. Ajungem în satul Cerbu odată cu căderea serii, bucuroşi că am petrecut o zi în sânul naturii de la obârşia Râmnicului, sub vârful Furu de la marginea curburii carpatice.
Te invidiez!!!
RăspundețiȘtergere