joi, 5 noiembrie 2009



SOCIETATEA MUŞTELOR

„Patriotismul meu e în pericol de câte ori ies pe stradă sau deschid televizorul”, spune Octavian Paler în convorbirile cu Daniel Cristea Enache. Scriitorul credea într-o „Românie personală” care poate n-a existat şi nu va exista niciodată, o Românie care face parte din destin, nu din geografie. De aceea, mărturiseşte gânditorul, „nu depind, ca român, de canaliile şi lichelele de aceeaşi naţionalitate”.
De câte ori ies pe stradă îmi iau porţia de mitocănie, mizerie şi umilinţă. Iluzia de oraş în care trăiesc e ilustrată în majoritate de specimene vulgare, pestriţe, periferice şi şocante. Civilizaţia urbană lipseşte, fiind înlocuită cu imitaţii ieftine, de doi bani. Cei mai mulţi dintre râmniceni sunt insensibili, iresponsabili, absenţi. Nu ştiu decât să murdărească în jurul lor. Într-o seară, un imbecil dinaintea mea, după ce-a zvârlit chiştocul pe trotuar, a râgăit din toţi rărunchii, după care a lipit de caldarâm un scuipat vâscos, trăgându-şi mucii cu zgomot. Pentru un om normal un astfel de comportament e menit să-l pună pe gânduri şi să-l transforme într-un mizantrop care-şi doreşte un oraş fără oameni. România mizerabilă în care trăim, cu oameni care otrăvesc totul în jurul lor, de la aerul pe care-l respirăm la străzile pe care ne e din ce în ce mai silă să mergem, e o ţară neiubită, reală, departe de ceea ce învăţăm despre ea la geografie, limba română şi istorie.
„Toată lumea se va înţigăni, chiar de vom umbla numai în maşini şi vom mânca numai icre negre”, spunea I.D. Sârbu în anii ’50. Ce exemplu mai bun decât oraşul Râmnicu Sărat poate exista? E adevărat, icre negre n-am ajuns să mâncăm, în schimb restul profeţiei s-a împlinit. Cultura ţigănească fascinează, ajutată de telenovelele de gen. E de bon ton să-ţi placă muzica ţigănească, să te îmbraci ţigăneşte. Elevii prezintă pe scena Casei de Cultură dansuri ţigăneşti, cele româneşti fiind necunoscute. Nu vreau să duc mai departe acest subiect. Mi-e teamă să nu fiu acuzat de incorectitudine politică ori de rasism. Sunt destui care abia abia aşteaptă să-ţi aplice tot felul de etichete, de la „fascist” la „comunist”.
Revenind la patriotismul în pericol, adevărul e că ne-am săturat de nesimţire, de „romârlanii” care calcă în picioare totul, de indivizi cu burţi revărsate care frig mititei pe ritmuri orientale, de scuipăcioşi şi beţivani care urinează pe la colţuri, de „intelectualii” care nu citesc nicio carte, incapabili să lege două vorbe, de absolvenţi care n-au (nici nu-şi doresc) un loc de muncă, de mâncători de seminţe etc. Abulia şi trândăveala, mahalaua şi analfabetismul, acestea sunt ingredientele traiului în România post-socialistă, o ţară cu o societate în derivă, formată din „oameni noi” pe care comunismul i-a făcut ceea ce sunt astăzi.
Aceşti „oameni noi” luptă să obţină un cât de mic avantaj, o funcţie, un ban în plus, o poziţie de unde să poată înjura pe alţii (mai mici). Că luptă, nu e rău. Problema e că mulţi dintre cei ce luptă şi ajung sus nu merită să fie acolo.
„Se poate trăi foarte bine fără cultură, presă, umanism. Fără reviste, literatură, arte, spectacole. Fără religie, fără ideologie, fără politică chiar. Şi astfel societatea se împarte între cei care mai au acces la câte un mic secret de stat şi cei care trăiesc aidoma muştelor”(I.D. Sârbu).

Un comentariu:

  1. citeste comentariul meu (dumdorin) referitor la Societatea Arbore pe:
    http://www.ropedia.ro/romania/localitati/prezentare/Buzau/Ramnicu_Sarat/

    RăspundețiȘtergere